Budismul s-a născut în nord-estul Indiei, sub un smochin uriaș, sub care – se spune - printul Sidharta a avut revelația că putem atinge armonia cu lumea exterioară, în permanentă schimbare, prin redefinirea valorilor și a unui alt mod de a trăi în lumea noastră launtrică. Adică prin transformare.

Dacă am încerca să rezumăm Budismul (învățăturile) în câteva propoziții, adevarate și azi, ele ar fi:

Totul se schimbă (adevărurile). Îmbrățișati schimbarea prin transformarea voastră și a lucrurilor asupra cărora aveți control (calea). Reflectați (meditați) asupra deciziilor pentru a atinge fericirea deplină (nirvana). Șirul deciziilor (Karma) va decide viitoarea voastră libertate de acțiune și care din opțiunile pentru viitor vă rămân deschise.

Unii, dintre cei care aleg Budismul, îl îmbrățișează ca pe o filosofie aplicată. O filosofie în care „a trăi” este sinonim cu „a te transforma”, o abordare holistică a vieții, bazată pe compasiune și respect. Practicându-l consecvent, devin eroi în ochii oamenilor obișnuiți care le recunosc astfel eforturile de a se transforma în ființe mai bune.

Alții, pentru care a trăi presupune un șir mult prea complicat de alegeri, îmbrățișează Budismul pentru că le face viața mai simplă, mai ușor de gestionat. Pentru ei, Budismul devine un punct fix, o religie, un reper stabil într-o lume în permanentă schimbare, reper la care se întorc indiferent de natura alegerii pe care viața le-o pune în cale. Dar și acestia devin eroi în ochii oamenilor obișnuiți, pentru eforturile de a trăi prin și pentru ceea ce cred.

Pentru noi, ceilalți, există cel puțin un mesaj important. Și anume că eroii nu se nasc. Ei devin.

Dovada este în miturile din toate culturile care au consemnat – în moduri aproape identice – povestea transformării omului obișnuit în erou. Odiseea Eroului. Tiparul, identificat de Joseph Campbel, este întâlnit peste tot. În mitologia antică (Mitul lui Tezeu, Odiseea), în literatură (Stăpânul Inelelor, Vrajitorul din Oz, Alice în Țara Minunilor), sau film (Războiul Stelelor, Matrix, Regele Leu). Și se pare că majoritatea filmelor clasice, lansate de Hollywood, au fost făcute după scenarii care au ca model Odiseea Eroului.

Odiseea începe întotdeauna cu omul obișnuit în lumea cunoscută. Singur, sau îndemnat de un mentor, acesta pleacă să exploreze o lume nouă, necunoscută, care îl va supune la o mulțime de încercări. Fiecare provocare este o alegere între bine și rău, între valorile sacre, eterne (dragoste, prietenie, adevăr, dreptate...) și cele triviale, temporare (bogăție, bunăvoința unora sau poziție socială...). Fiecare provocare depășită îl transformă într-un om mai bun, îl apropie de statutul de erou.

Învingător, se întoarce ca model exemplar în lumea din care a plecat, cu puterea de a o schimba într-o lume mai înțeleaptă, mai dreaptă, mai frumoasă, un loc mai bun de trăit.

Astăzi nu mai trebuie să plecăm din lumea cunoscută pentru a explora o lume nouă. Lumea cunoscută pleacă dintre noi. Lumea în care ne-am născut nu mai există de mult, lumea în care trăim se schimbă în fiecare zi, iar lumea din viitor este o mare necunoscută.

Trăim ceea ce, în termeni mai academici, se numește a patra revoluție industrială, revoluția sistemelor autonome: viteza de transmisie a datelor se dublează la fiecare 9 luni, capacitatea de stocare a lor se dublează la fiecare 12 luni, puterea de procesare a datelor și performanța aplicațiilor de inteligență artificială se dubleaza la fiecare 18 luni. Nu numai că modul în care sunt produse, distribuite și consumate bunurile se schimbă fundamental, dar și natura umană pare să se schimbe fundamental: 6 din 10 oameni sunt conectați la internet, 90% din informațiile existente în lume au fost produse în ultimii doi ani, 90% din toți oamenii de știință din lume sunt încă în viață, comunicăm aproape instantaneu cu oricine de pe planetă, purtăm în buzunar un telefon inteligent în care păstrăm toate cărțile, scrisorile, fotografiile, conversațiile și al cărui procesor este de peste 3000 de ori mai puternic decât cel folosit pentru a pune primul om pe lună.

Oamenii și organizațiile fac eforturi uriașe pentru a se adapta la realitatea în permenentă schimbare: facem cumpărături cu telefonul, ne proiectăm filmele pe ecran de pe telefon, ne conectăm la locul de muncă prin computer, ne cumpărăm vacanțele, biletele de călătorie, rezervările la hotel, electronic. Ne „adaptăm” la noua realitate. De fapt întreaga lume se află într-un proces de adaptare la oportunitățile oferite de noile tehnologii. Întreaga lume se află într-o continuă „Transformare Digitală”.

Partea mai puțin frumoasă este că noua lume este dominată de câțiva giganți care, exact ca și în mituri, sunt impredictibili și greu de controlat. Google realizează 90% din căutarile pe net, Facebook și Google au 50% din publicitatea online, Amazon și Alibaba au 70% din vânzările online....Și gigantii acestei lumi controlează nu numai internetul, controlează și economia și, din ce în ce mai mult, viețile noastre.

Cercetătorii vorbesc despre capitalismul comportamental și de supraveghere,  guvernele discută despre noua ordine mondială și Marea Resetare iar noi trăim, muncim și comunicăm din ce în ce mai mult „on-line”.

Prin limitele impuse interacțiunii fizice, criza medicală (Coronavirus) a trezit brusc la noua realitate și pe cei care încercau să reziste schimbărilor. Granița dintre lumea fizică și cea digitală a devenit neclară. Trăim mai mult în lumea digitală și pentru a supraviețui trebuie să ne adaptăm la noul normal cu viteza „repede-înainte”. Cu toții trăim Odiseea Eroului în versiunea digitală. Odiseea Digitală.

Și, din păcate, participăm la această luptă într-un moment în care viteza noastră de adaptare a fost deja depășită de viteza schimbărilor din tehnologie, economie și societate. Viteza noastră de adaptare este limitată de natura noastră biologică și, din păcate, nu ne putem transforma în „rasă umană digitală” într-un timp atât de scurt.

Și tot din păcate, adaptarea noastră la noua realitate a devenit, peste noapte, o problemă vitală.

Trecerea bruscă de la lucrul în birou la lucru la distanță, de la întâlnirile fizice la cele virtuale, de la interacțiunea fizică cu celelalte organizații la interacțiunea prin aplicații a pus în evidență că, dacă nu ai competențele și instrumentele pentru a te conecta la noul „normal” riști să devii irelevant din punct de vedere profesional, economic și social. Iar conectivitatea nu mai înseamnă doar comunicarea prin internet și căutarea de informații pe Google. Înseamnă competențe și instrumente pentru crearea și procesarea conținutului digital, înseamnă cunoștințe și abilități pentru utilizarea aplicațiilor digitale care au devenit noua ta interfață cu lumea, cu locul de muncă, cu furnizorii de servicii, cu administrația locală, cu autorități. Și motivul e simplu. Aceast tip avansat de conectivitate a devenit brusc singura cale pentru asigurarea continuității activității economice și sociale. Iar dobândirea noilor competențe a devenit factorul care face diferența dintre a trăi în societate sau a fi irelevant.

Dovadă stă faptul că decalajele de competențe digitale, existente între indivizi, organizații sau comunități, sunt în fiecare zi amplificate neliniar de noul „normal”, și incep să se contureze „dezavantajații tehnologic”: oameni, organizații, afaceri, comunități.

Unele țări au început să pună în practică o soluție de avarie pentru cei care nu pot ține pasul: Venitul de Bază Universal. O sumă de bani care să le asigure, celor rămași în urmă, minimul necesar pentru a supraviețui în noul „normal”.

Ne-am putea adapta mai ușor dacă am ști cum va arăta lumea de mâine. Dar nu știm. Dacă luăm de bune estimările că 60% din joburile existente vor fi preluate de roboți în următorii 10 ani atunci unul din lucrurile pe care le putem face este să schimbăm învățământul în sensul în care accentul să fie pe competențele care nu pot fi ușor robotizate. Într-o lume în care aproape zilnic roboții înlocuiesc oamenii, elevii trebuie să deprindă, mai ales, competențe care nu pot fi automatizate în viitorul previzibil: creativitate, inovare, gândire critică, abordare holistică.

La precedentele revoluții industriale ne-au ajutat mult filosofii să ne imaginăm o lume mai bună. Schimbările erau relativ lente, iar aceștia aveau timp, resurse și suficientă imaginație să poată gândi modele pentru posibilele societăți viitoare. E drept că veneau apoi politicienii care promiteau să le implementeze pentru ca după alegeri să explice de ce nu au putut să o facă. Dar, oricum, conceptele erau gata gândite.

Acum, schimbările sunt atât de rapide încat filosofii nu au nici măcar concepte pentru a descrie posibilele scenarii de viitor. Opțiunile nemaîntâlnite încă în istoria umanității, oferite de noile tehnologii, și ajunse acum la maturitate (inteligența artificială, machine learning, realitatea virtuală, realiate augmentată, drone autonome, blockchain) sfidează imaginația. Și tuturor ne este foarte greu să ne imaginăm o lume în care toate funcționează, colaborează și acționează pentru noi. Ca să nu mai vorbim de scenariul în care se hotărăsc să acționeze împotriva noastră.

Ceea ce știm însă, sigur, este că, spre deosebire de Odiseea Eroului, în Odiseea Digitală succesul eroului este acum dependent de succesul întregii comunități. Schimbările sunt atât de mari încât să căutăm o „salvare” individuală este lipsit de sens. Lumea obișnuită la care să ne reîntoarcem și să o facem mai bună nu mai există. Odată deveniți eroi, trebuie să transformăm această lume, lumea în care trăim, să o facem mai bună, mai frumoasă, mai înțeleaptă, un loc mai bun de trăit. Pentru că, deocamdată, acestă lume trăiește într-un dezastru ecologic, doarme pe un arsenal nuclear, și se supune intereselor unor giganți digitali.

O „salvare” colectivă presupune o viziune comună, un set de valori coerent și o acțiune comună. Deci cultură, în sesul cel mai larg al cuvântului. Acea colecție de convingeri și valori pe care o comunitate o promovează și pe care membrii comunității își plănuiesc viața și își bazeaza comportamentul.

Dacă o comunitate dorește să iasă victorioasă din Odiseea Digitală are nevoie să înțeleagă prezentul, să dezvolte o viziune împărtășită de comunitate, să promoveze și să apere o cultură care să susțină Transformarea Digitală și să construiască un sistem educațional adecvat. Pentru că succesul în Odiseea Digitală este în primul rând o problemă de cultură și abia apoi de tehnologie.

Odiseea Digitală nu este un proiect. Este un proces continuu pentru tot viitorul previzibil și în toate scenariile de viitor pe care ni le putem imagina. Vom face cu siguranță greșeli, dar dacă vom avea valorile fundamentale, educația și gândirea critică „la locul lor”, le putem îndrepta. Și apoi vom continua.

Ultimii ani au avut un impact uriaș asupra industriei auto, care, în locul livrării instrumentelor de mobilitate, a început să furnizeze terminale de date multifuncționale, produse cu scopul de a satisface nevoile clienților.

Asadar, mașinile, care în trecut erau în principal produse din așa numita gamă “hardware”, au început să devină produse care azi îmbină cu success atât componenta hardware cât și cea software, partea software având un rol tot mai important în funcționarea cât mai eficientă a automobilului.

Într-un spațiu digital aflat într-o continuă schimbare, unde cantități imense de date transferă o varietate de tipuri de informații din lumea reală în lumea binară printr-o metamorfoză continuă, în industria auto, oamenii, mașinile și mediul lor reprezintă cele mai importante elemente ale conceptului “Internet of Things” (IoT). Cu alte cuvinte, digitalizarea a forțat industria auto să experimenteze o sumedenie de transformări, unele disruptive chiar, cu scopul de a se dobândi fie un avantaj competitiv, o poziționare specială pe o piață, sau doar o funcționalitate nouă dorită de clientul final.

Deși alternativele produse la scară largă pentru binecunoscutul motor cu combustie internă au început să apară acum câțiva ani, sau chiar acum câteva decenii, istoria demonstrează totuși că industria auto funcționează într-o buclă repetitivă a timpului. Această buclă este dată de competiția strânsă de la începutul secolului al XIX-lea între autovehiculele cu motor electric și cele pe combustie; plus, o versiune timpurie a unui automobil cu acționare hibridă, creată în Boemia de Nord (parte a Republicii Cehe de astăzi). Diferențele tehnice sunt desigur incontestabile dacă se compară tehnologiile utilizate azi, cu opțiunile anterioare.

Una dintre cele mai cunoscute caracteristici care a apărut în urma unor eforturi și investiții persistente în cercetare și dezvoltare este opțiunea controlării asistate a vitezei, care a devenit obligatorie în zilele noastre pentru aproape toate mașinile noi. Chiar dacă posibilitatea de a asista șoferul în timpul accelerarii și decelerării vitezei a fost disponibilă încă din anii 1950, aceasta a fost tratată ca o necesitate doar în ultimele decenii. De asemenea, se poate face referire și la binecunoscutul sistem de prevenire a blocării roților în timpul frânării (ABS), la programul electronic de stabilitate (ESP), sistemul de monitorizare a presiunii aerului din anvelope (TPMS), etc. Opțiunile menționate anterior, la care se mai pot adăuga încă o mulțime de alte sisteme de siguranță, au apărut sub forma unui răspuns la nevoia de sporire a siguranței și a confortului participanților în trafic, respectiv a scăderii nivelului de deteriorare a mediului înconjurător și prin urmare, au contribuit la bazele digitalizării automobilelor.

Așadar, ideea unor vehicule complet digitalizate și autonome (AV) nu mai este o chestiune de posibilitate, ci mai degrabă o chestiune de timp până când acestea vor fi produse în serie și utilizate la scară largă și în conditii de maximă siguranță pe drumurile publice. Desigur, confortul sporit de a nu conduce o mașină în timp ce călătorești, de a-ți dedica acest timp altor activități, are în mod evident și câteva aspecte mai puțin plăcute, mai ales dacă luăm în considerare persoanele care își câștigă salariul din activitatea de șofat. O astfel de schimbare, oarecum disruptivă, ar putea impacta într-un sens negativ viața a peste 150.000 de șoferi români de taxi și camioane generând astfel o necesitate severă pentru existența unor programe menite să sprijine reconversia profesională.

În plus, nivelul maxim necesar de securitate cibernetică pentru a putea susține o funcționare perfectă ale acestor AV-uri încă reprezintă o provocare importantă și necesită procese complexe de monitorizare și îmbunătățire continuă în gestionarea eficientă a datelor, care creează în mod continuu seturi imense de cantitate informațională reprezentând: o posibilă prognoza meteo, condiții actuale ale părții carosabile, date personale ale șoferilor, preferințele și nevoile acestora, etc. Toate acestea fiind prelucrate prin cloud computing, data mining sau alte procese complexe.

Putem spune deci, că o integrare și o utilizare fără probleme a AV-urilor la scară globală este încă o chestiune de conectivitate și infrastructură necesară pentru a sprijini o comunicație de tip Car-2-Car într-o rețea de mobilitate dinamică a viitorului.

În același timp, dacă stăm să ne gândim la modul în care sunt și vor fi produse automobilele, merită să subliniem faptul că această “conectivitate inteligentă” este deja utilizată în cadrul mai multor etape de producție, prin interconectarea diferitelor dispozitive ca și componente ale unor etape de fabricație; toate acestea fiind posibile prin utilizarea unei multitudini de senzori și algoritmi, care pot influența nivelurile de cost și de complexitate. Totuși, există și concepte mai simple și eficiente care sunt preferat a fi utilizate la scară largă, cum ar fi Karakuri, o variantă simplistă și foarte posibil mai puțin costisitoare decât o alternativă electrificată sau digitalizată.

Acest megatrend al digitalizării, pe lângă faptul ca are un rol important în modificarea proceselor de producție din întreaga industrie auto, are un impact consistent și asupra modelului de business al mai multor producători. Prin urmare, se poate observa deja un nivel mai ridicat de atenție dedicat segmentului “car-sharing”, prin care se accentuează presiunea și asupra administrațiilor locale, în special în zonele cu o densitate mare de autovehicule, unde dreptul și posibilitatea de a parca vor trebui să fie facilitate, pentru a putea susține funcționarea optimă a unui sistem de tipul car-sharing. De asemenea, în cazul companiilor de car-sharing, se observă utilizarea unor strategii de abordare a pieței prin care avantajele unui brand global sunt adaptate conform nevoilor și contextelor locale, aplicând așa numitul “glocal strategic approach”.

Cert este că, automobilele sunt și vor fi mijloace utilizate la scară largă pentru a satisface o nevoie importantă, și anume deplasarea din punctul A în punctul B, într-un mod cât mai sigur, confortabil și rapid, rezultând astfel o provocare omniprezentă a flexibilității și a capacității de adaptare a producătorilor auto într-un astfel de mediu, aflat într-o continuă schimbare.