Pe 9/11, americanii au descoperit că suntem vulnerabili la calamități despre care se credea că se pot întâmpla doar în țările îndepărtate. Criza financiară din 2008 de asemenea ne-a spus că putem retrăi calamitățile din epocile trecute, cum ar fi prăbușirea economică denumită și Marea Criză. Acum, pandemia gripei din 1918 este un spectru care a apărut brusc în viața noastră.
Această pierdere a inocenței, sau aceasta stare de automulțumire, este o nouă cale prin care modul nostru de a trăi în lume poate schimba ceea ce facem în lume. Știm acum că o simplă atingere a lucrurilor sau statul lângă alți oameni și respirarea aceluiași aer, într-un spațiu închis, poate fi cât se poate de riscant. Cât de repede se va diminua această conștientizare diferă de la om la om, dar niciodată nu poate dispărea complet pentru persoanele care au trăit în acest an. Ar putea deveni o a doua natură să ne abținem de la strânsul mâinilor sau atingerea feței- și am putea realiza cu toții că nu putem înceta să ne spălăm pe mâini încontinuu.
Confortul de a fi în prezența altora ar putea fi înlocuit cu un alt tip de confort, acela de a sta la distanță, în special cu persoanele pe care nu le cunoaștem intim. De acum încolo, în loc să întrebi: „Există un motiv pentru a face acest lucru online?”, vom întreba „Există vreun motiv bun pentru a face acest lucru în persoană?” - și chiar ar trebui să fim convinși că există un motiv bun. Din păcate, chiar daca neintenționat, cei cu acces limitat sau fără acces la internet vor fi și mai dezavantajați. Paradoxul comunicării online va crește: creează mai multă distanță, da, dar și mai multă conexiune, deoarece comunicăm mai des cu oamenii care sunt fizic mai departe de noi - și care se simt mai în siguranță din cauza acestei distanțe.
lasă un comentariu