Există câteva axiome fundamentale în social media. Care, ca orice axiome, atunci când sunt rezolvate greșit, ca să zic așa, greșelile sunt observate doar de cei care sunt atenți la o anumită corectitudine nu doar în domeniul digital, dar în viață, în general.
Una din aceste axiome fundamentale este că orice prost poate zice orice în social media. Este fix cum zicea Umberto Eco despre ”legiunile de imbecili” care au primit glas și care, spre deosebire de timpurile trecute, când își vărsau fierea la un pahar de vin și o halbă răsuflată de bere în fața doar a câțiva, acum au toată suflarea digitală la dispoziție. Ca să își verse fierea, frustrările și alte cele de mai fierb în ei.
Această axiomă vine, totuși, cu o contra-axiomă minunată: așa cum orice prost poate zice orice în social media, așa poate zice orice și un super-deștept. Ceea ce se întâmplă. De multe ori. Doar că lumea - din rațiuni pe care nu le analizăm acum - alege să se uite mai mult în gura celor proști, nu în gura celor deștepți. Și lumea, în pseudo-înțelepciunea ei gregară, trage o concluzie irefutabilă pe sistem de silogism fără finalizare: noi vedem doar proști în social media, deci toți cei din social media sunt proști. Ceea ce, evident, este o minciună. Sau, mă rog, un adevăr parțial. Iar adevărurile parțiale sunt de cele mai multe ori imense minciuni. Mai ales în social media.
O altă axiomă fundamentală, legată de prima ca spuma de bere, este că oricine poate deveni influencer în social media. Cu următorul addendum: unii doar se cred, influenceri, nu sunt. Discuția este extrem de lungă pe această temă. Este atât de lungă încât am scris și o carte despre influencer marketing. Care urmează să apară în această toamnă. Dar, cum scopul acestui articol este altul, voi spune doar că, în mare și privit dintr-o perspectivă antreprenorială, dacă vreți, există două tipuri de influenceri: cei care își propun să obțină beneficii din activitatea asta (inclusiv pecuniare) și cei care sunt influenceri ori din întâmplare (de cele mai multe ori focuri de paie, unici și deloc repetabile), ori fără să aibă un obiectiv clar de obținut beneficii. Este importantă această distincție pentru că abia acum, cu această separație în buzunarul receptării, intrăm în ce promit în titlul acestui articol.
„...o persoană care în viață reală este mincinoasă - deci nu autentică - credeți că are mari șanse să nu fie mincinoasă în social media?”
Ce înseamnă autenticitate în social media? Răspunsul este unul foarte simplu. Doar că poate fi rostit în secunda imediat următoare oferirii unui răspuns la altă întrebare, de gen proxim, dacă vreți: ce înseamnă autenticitate în viață? Hai să întreb altfel. Este autentică o persoană care în viață este o mincinoasă notorie? Nu, desigur. Căci, oricum ne uităm la acest concept al autenticității, minciuna nu are cum să facă parte, nici măcar depărtată, din această definiție. Și vin și întreb: o persoană care în viață reală este mincinoasă - deci nu autentică - credeți că are mari șanse să nu fie mincinoasă în social media - adică cu autenticitate la genunchiul broaștei în plină fandare? Cineva care reușește să fenteze masiv regulile autenticității în viața reală, în relațiile interpersonale, unde verificările sunt mult mai riguroase și mai pe față, ca să le zic așa, nu va avea nici cea mai mică problemă să fenteze la modul major și relațiile digitale, pe care le are în social media.
Căci aici este problema: atunci când nu ai valori ca om, persona ta din social media nu are cum să aibă nici ea valori. Zic persona pentru că așa îi zic cei mai deștepți decât mine modului în care cineva este prezent în digital. Eu îi zic amprentă digitală prin cursurile și workshopurile pe care le susțin. Indiferent cum îi zicem, un om fără valori în viața reală, nu are cum să descopere brusc că are valori când se duce să hălăduiască pe câmpiile social media. Adică nu e că, brusc, odată ce se autentifică în Facebook, respectiva persoană află despre sine că este de o cucernicie fără seamăn și că tot ce este păcat în lumea reală îi este străin în lumea virtuală. Mă refer la cum simte interior, desigur. Căci, altfel, social media este plină de oameni care din față sunt zimbru și din părți timbru. Personas (vezi definiția de mai sus) care în mediul digital par ruptături din înaltul ceresc al bunului simț și al iubirii de semeni, când în realitate sunt niște streprezituri oribile. Caz în care vorbim despre alte chestiuni, care țin mai mult de psihologie acută cu accente masive de psihiatrie.
„...credibilitatea este moneda forte a oricărui influencer. O monedă care, ca orice monedă, este validată doar în și de piață.”
Pe partea de influenceri (cei din prima categorie de mai sus, eu cu ei lucrez prin agenția mea digitală; restul, cei din a doua categorie sunt la mine în sertarul de ”poeți”), autenticitatea suferă o mică luare la pilă și devine credibilitate. Discuția și aici este lungă, dar o scurtez eu rapid: autentic poți să fii la tine acasă, singur în baie, nu ai nevoie de public, dar, ca să fii credibil, musai să fii credibil în fața altora, nu doar la tine în baie. Altfel spus, credibilitatea este moneda forte a oricărui influencer. O monedă care, ca orice monedă, este validată doar în și de piață. O monedă care, ca orice monedă, crește sau scade în valoare în funcție de cum este circulată în piață. Iar piața în cazul de față este formată din influenceri (cumva furculition, știu...), publicul influencerilor, brandurile care folosesc influencerii să obțină beneficii din colaborarea cu ei și agențiile (sau freelancerii) care folosesc influencerii ca să obțină beneficii pentru brandurile cu care lucrează.
În momentul în care un influencer își pierde credibilitatea în piață, moneda sa forte intră în picaj. Și, la casele de schimb ale acestei piețe, moneda sa nu mai are valoare. Vezi cazurile de influenceri care au dat-o grav de gard cu tot felul de neghiobii (ca să nu le zic mai rău; apropo de cei care nu au valori ca oameni, dar au reușit să fenteze lumea în social media). Care rămân în continuare, mulți dintre ei, cu baza de fani. Dar pierd celelalte două extrem de importante componente ale pieții: brandurile și agențiile. Și, încet încet, dispar. Care regulă generală așa se întâmplă. Am văzut asta în cei 15 ani de când fac marketing digital. De mult prea multe ori am văzut-o...
„Oameni care par niște mici Chuck Norriși în social media, care dau de pământ cu toată lumea și care îți promit că te vor îngropa până la genunchi în țărână doar cu o lovitură de karată, dar care, în realitate, sunt nișe mici popândăi ascunși în păduricea propriei neputințe...”
Și am mai văzut o constantă în toți acești ani: scremerile unor influenceri de a se arăta mai influenceri decât sunt în realitate. Sigur că se leagă de faza cu autenticitate lor ca oameni, în viața reală. Care, cum ziceam, odată validată această autenticitate în piața în care ei performează, se transformă în credibilitate. Iar credibilitatea în moneda forte. Care crește sau scade în funcție de cum prestează ei.
Eu le zic scremeri. Cei mai deștepți decât mine le zic ovepromises. Adică niște forțări de a se arată altfel decât sunt. Vorbim aici despre influenceri. Dar asta se întâmplă la aproape toată lumea în social media. Oameni care își photoshopează poza de profil în asemenea hal încât, atunci când îi întâlnești în realitate, nu seamănă de nicio culoare cu ce ai văzut tu în social media (specialiștii studiază această formă de jalnic și ratat aprioric narcisism, să știți). Oameni a căror viață, dacă te uiți doar pe profilul lor, este un fel de plimbare prin rai, față în față cu spatele gării, atât de roz este totul (psihologii ar zice că își proiectează în ființa virtuală tot ce nu li se întâmplă în viața reală, ceea ce este de o tristețe sfâșietoare...). Oameni care par niște mici Chuck Norriși în social media, care dau de pământ cu toată lumea și care îți promit că te vor îngropa până la genunchi în țărână doar cu o lovitură de karată, dar care, în realitate, sunt nișe mici popândăi ascunși în păduricea propriei neputințe de a-și trăi cu adevărat viața (ăștia-s cei mai gravi, zic specialiștii, mulți dintre ei dau în niște boli psihice teribile...).
În domeniul influencerilor, găsim toate chestiunile de mai sus. Și încă multe altele. Așa cu - apropo de contra-axioma de mai sus - găsim și infuenceri care în social media sunt fix cum sunt și în realitate. Și sunt, din fericire, mulți. Altfel noi, agențiile de digital marketing, nu am mai avea obiectul muncii. Doar că, pentru a-i vedea pe acești influenceri absolut ok, este neceasară o muncă de curățare proprie a surselor de informare, pe care să o facă fiecare dintre noi. Căci, nu-i așa, atunci când unii dintre noi (cei mai mulți, din păcate) aleg să se uite în gura unei țațe care incită bărbații să își bată femeile ”pentru că merită”, iertați-mă pe mine dacă aveți timp dacă nu cred până la capăt că social media este stricată, ci mulți dintre cei care consumă social media sunt stricați.
Revenind, partea de scremeri la influenceri - pardon, overpromises - în domeniul relațiilor comerciale pe care le au cu brandurile și cu agențiile, după caz, țin mai mult de forțarea limitelor normalului. Omenește vorbind. Și, uneori, ale bunului simț. Tot omenește vorbind.
Bine, iarăși discuția este lungă. În sensul că, deși am sute de campanii gestionate pe partea de consultant digital și alte câteva sute ca influencer (atât cât sunt și eu în bula mea, desigur), mă uit la unele alegeri făcute de branduri sau agenții și pur și simplu nu am nici cea mai mică idee de ce au ales respectivii influenceri. Îmi dă cu virgulă masiv.
Există și o ”contra-ofertă” la cele de mai sus. Care vine de la influencerii ca lumea cu care lucrăm. În loc de overpromises ei ne ofer overdeliveries. Hai pe românește: în loc să se screamă, ei ne oferă extra-calitate. Sau extra-muncă. Sau extra-ceva. Fără să se screme. Natural. Firesc. Ca o dorință de a face să iasă treaba ca lumea. În același buget. Ei sunt cei care îmi plac cel mai mult. Cu ei lucrez cel mai bine. Și cel mai mult, desigur.
Ceea ce vă doresc și dumneavoastră.
lasă un comentariu