Comunicați ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic
Comunicați ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic

Comunicați ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic

Comunicați ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic

mod citire
timp de citire: 10 min

Deschid facebookul și 251 de likeuri puse la o reclamă românească lăudată de creatorul ei îmi atrag atenția. Comentariile sunt pline de inimioare, felicitări, pălmuțe care aplaudă, șampanii, bravo băăăi, genial!!!

Dau click, mă pregătesc să fiu spulberată, să-mi rod mâna dreaptă până la încheietură de invidie.

Spotul se termină și eu nu știu ce am văzut.
Mai dau play o dată. Mă concentrez.
Nimic.
Mă simt ca Esca pregătind mujdeiul, nu am miros, e clar că am fost pălită de covidul publicității, ăla care nu te mai lasă să apreciezi mesajele și strategiile extraordinare care sunt livrate de agențiile de publicitate.
Împăratul e în cucu gol dar, de fapt, toți curtenii sunt în cucul gol, îmbrăcați de aceeași transparentă mediocritate și toți se oglindesc în lipsa de merite a semenului, văzând în ea nu exact ce este: lipsă de talent și inteligență ci tocmai contrariul.
De ce să credem că suntem proști și limitați când putem să spunem exact contrariul?
Prin repetiție o să-l credeți și voi.
Noi deja suntem siguri că suntem minunați. În definitiv noi am câștigat contul pe care tu l-ai pierdut. Noi am câștigat și pitchul ăsta pe care tu l-ai pierdut. Dacă noi câștigăm înseamnă că suntem mai buni, că facem ceva mai bine, ceva ce tu nu știi să faci.
Exact.
Majoritatea agențiilor de publicitate din România poate să facă ceva mai bine decât pot eu (nu vorbesc în numele agenției mele, în definitiv dețin un procent nesemnificativ care nu poate să influențeze deciziile majore ale firmei).
Pot să emuleze (voiam de mult să folosesc termenul ăsta) idioțenia provincială neînfricată a clientului.

Comunicați ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic
Comunicați ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic

Acum niște luni am scris despre un client polonez pe care l-am întâlnit într-un pitch.
Venise de câteva luni în România, preluase funcția de CEO și acum asista plictisit la prezentarea agenției noastre. La un moment dat am simțit că-și pierde răbdarea, s-a precipitat răsculat de o idee, mi-a întrerupt colega și a întrebat cum facem să ajungem cu spotul și la oamenii care au televizorul dat pe mute, că se știe că unii așa fac, ne-am gândit la o soluție la problema asta, că trebuie să punem niște cuvinte mari pe ecran?
Și apoi, în stupoarea generală, a punctat superior: eu nu mă pricep la publicitate, dar spun că asta e o problemă și trebuie rezolvată.
I-am spus că și pe mine mă macină fantastic faptul că nu am găsit o soluție să fac reclame pentru orbi-surdo-muți. Și aș vrea enorm să vând bascheți ologilor și mănuși oamenilor fără mânuțe și să fac karaoke pentru muți.
Și am pierdut pitchul.
Apoi am văzut spotul făcut de agenția care l-a câștigat. Pe pitch.
Anii 90 erau revoluționari.
Aceeași apă bătută în piuă, un mesaj tern. ȘI NICI URMĂ DE SUPERE. Nu știu cum înțelege omul care se uită la televizorul dat pe mute spotul.
Mă macină cumplit povestea asta.

În aprilie, un amic care lucrează pentru o bancă îmi povestea despre problema lui. În timp ce agenția venea cu idei, comunicare în timp de criză, construcție de brand, directorul de marketing al băncii le respingea, fofilându-se: nu eu sunt cel care hotărăște, totul vine de la centru, voi comunicați ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, lumea o să vrea să își ia credite și să renoveze…
Pardon?
Da.
COMUNICAȚI CA ȘI CUM NU S-AR FI ÎNTÂMPLAT NIMIC.

Cum mă, a zis așa?
Da.
Directorul de marketing a lucrat într-o agenție înainte. Cunoaște intim mecanismul lenei. Doar cine nu muncește, nu greșește.
Dacă te faci că nu vezi tsunamiul cu căcat, tsunamiul cu căcat nu te vede pe tine, trece pe deasupra sau pe lângă, niciun strop nu-ți atinge sacoul.
Criza is in the eyes of the beholder.
Din birourile lor sau de acasă de unde o parte din ei muncesc, băieții ăștia care bagă mii de euro în buzunar nu văd nicio criză. Nu văd chelneri, șoferi, cameriste, femei de serviciu, maseuze, vânzătoare, zidari, babysitteri, educatoare, lucrătoare sexuale care au rămas banană (îmi place vorba asta a unui prieten), prinși fără un leu în buzunar în statul unde ajutoarele se duc tot la ăia bogați și plini de pile.
Comunicați ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Populației i se spune că poate să obțină dobânda cutărică dacă face un depozit pe x luni la banca Y. De unde frățioare să scoată populația bani?
Au trecut 5 luni de la începerea urgiei, s-au umplut străzile de cerșetori și homeleși, de unde să vă aducă bani de depozit ca să câștige 6 lei pe 6 luni?
Mă uit stupefiată la comunicarea bancară.
Oamenilor li se cere să-și mute salariile de la o bancă la alta.

Care salarii?
Oamenilor li se spune să își ia credite ca să renoveze uitând să li se spună că băncile au înăsprit condițiile de creditare.

Comunicați ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic
Comunicați ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic

Ca multe altele, marketingul în România este exact ca politețea în România.
Inexistent.
Ocupi un loc și apoi accesezi folderul cu scuze ca să nu faci nimic. Eu sunt mic, nu știu nimic, tata în pod belește oaia.
Sau...

Hai să-i lăsăm pe ceilalți să comunice, noi mergem după, la aspirație.

Desigur, așa a fost și înainte de epidemie. Acum însă, incompetența și impostura sunt mult mai evidente. Pentru noi, vulpile care nu ajung la struguri și spun că sunt acrii.
S-a întrebat vreodată cineva dacă vulpile au dreptate și strugurii chiar sunt acrii?

Rămâi la ce știi tu să faci, m-a sfătuit părintește, un fost client care își începuse firma de la zero în provincie și ajunsese să o vândă pe milioane de euro unui trust european.
Ce știu eu să fac?, l-am întrebat.
Să scrii.
Nu i-am reamintit atunci că atunci când a venit la agenția mea nici măcar nu avea idee cu ce produs să iasă în comunicare, oscilând între cașcaval și mozzarella. Diferența dintre Lamborghini și Renault Megan.
Eu i-am spus să aleagă cașcavalul, eu i-am creat campaniile care i-au vândut produsul și l-au transformat în milionar în euro, nu era doar scris, era poziționare, strategie de comunicare și de marketing care l-a propulsat în câteva luni din nimeni în unul din cele mai cunoscute branduri de brânzeturi din țară.

Când a început să facă bani, s-a dus la un guru al brandingului, i-a dat o căruță de bani și a aflat că ce a făcut până acum e foarte bine, ăsta da diagnostic, poate totuși ar trebui să temporizeze, doar nu e Germania care vrea să bată Brazilia cu 7 la 1.
Temporizează și schimbă agenția.
Mediocritatea e cheia succesului în România.
Trasul de timp.
Hai că se fluieră sfârșit de an fiscal și mergem și noi la oala cu sarmale, acasă.

Comunicați ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic
Comunicați ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic

Fulga, vă mai amintiți de Fulga?
Ei bine, după ce Fulga a spart datorită exclusiv lui Ce vacă sunt, am uitat să mă prezint, clientul și-a angajat un consultant de marketing, o doamnă care a scris un brief în care repeta obsesiv: văcuță.

Ce e asta?

Asta este ca să nu supărăm mămicile care…

???? Păi Fulga e o vacă!!!

E văcuță. Și brandul se construiește în jurul văcuței drăgălașe care…

Eu am construit brandul când dumneata făceai mii de euro vânzând lame de ras.

Eeeee, las că vezi tu cum îți iau eu brandul.

So it goes.
Consultantul a câștigat. Unde e Fulga acum?
Unde a pus-o omul de la marketing.
Știe el mai bine, că d-aia e client.
Clientul are mereu dreptate.

Am tonă de povești cu înfrângeri. Clienți care au ales să lucreze cu agenții nu numai pentru că le întorceau bani ci pentru că nu le ieșeau din cuvânt. Ani de lașitate, de sectarianism, de intoleranță la critici, de ținut de scaun și de ignorare a realității au dus aici.

O lume butaforică în care falși directori de marketing promovează cu agenții de casă produse prost marketate și comunicate care se vând doar pentru că toate sunt la fel (alegi la întâmplare sau pe nostalgie), în aplauzele curții de publicitari caraghios entuziaști care dau inimioare și aplauze din pixeli și spun Genial când văd graffitat pe un zid Malone Muistu.

lasă un comentariu