În 1922, Thomas Edison prevedea faptul că manualele din școli vor fi înlocuite cu ”imagini în mișcare” – cel mai probabil, un soi de echivalent al tabletelor de astăzi. La aproape un secol distanță, grăbită și de pandemie, predicția lui Edison a devenit realitate. Astăzi, orice elev sau student care nu deține un laptop, o tabletă, sau măcar un smartphone este condamnat la a nu avea acces la materialele de studiu. În zorii anilor 2000 se formulau primele proiecții privind transformarea digitală a democrației: adică trecerea către ”teledemocrație”, ”democrație electronică”, ”cyberdemocrație” – care să permită desfășurarea proceselor și a ritualurilor specifice democrației fără limite impuse de timp și spațiu. La nici douăzeci de ani distanță, suntem deja parte a acestui scenariu. Cu certitudine, timpul nu mai are răbdare. De fapt, aspectul central care a suferit modificări – în ambele cazuri descrise mai sus – este comunicarea, care evoluează cu o viteză inimaginabilă și care astăzi a devenit mai îndărătnică decât oricând îngrădirilor de orice fel.
"Succesul sau eșecul democrației digitale ține de comunicare."
Relația dintre digitalizare și democrație a fost, întotdeauna, cu dus și întors. Scenariile variază între, pe de o parte, optimismul incurabil – care susține că, grație digitalizării, participarea la procesul politic este astăzi mai largă decât oricând, iar pe de cealaltă parte scepticismul radical – care pretinde că a da o portavoce în online oricărui individ pune în pericol chiar esența democrației pentru că astfel pot fi diseminate idei care subminează chiar fundamentul acestei arhitecturi instituționale. Adevărul e undeva la mijloc, pentru că de fapt succesul ”democrației digitale” nu ține atât de mult de procesele democratice în sine – care rămân relativ neschimbate în raport cu cele ale democrației ”offline”. Succesul sau eșecul democrației digitale ține de comunicare. Cei care înțeleg potențialul comunicării politice în noua logică pe care o impune democrația digitală vor fi cei care vor avea câștig de cauză.
Atomizarea societății, reapariția triburilor în online, ”bulele” digitale, atracția față de discursul politic de nișă, toate acestea sunt tendințe pe care democrația digitală le permite, probabil, mai mult decât democrația ”offline”. Strategiile prin care se încearcă limitarea sau chiar contracararea acestor fenomene nu au întârziat să apară, însă eficiența acestora a fost modestă. Iar asta pentru simplul motiv că aceste grupuri sunt atât de diverse și de fluide încât pot să se reinventeze fără mari dificultăți, găsind teme noi și tribune virtuale de la care să se exprime. E nevoie, cu certitudine, de o abordare diferită, care să permită cetățenilor democrației digitale să vadă dincolo de cercul strâmt în care îi înscrie nolens-volens mediul online în care și-au mutat viața personală și, mai nou, cea mai mare parte a vieții profesionale.
Dincolo de limitele lor, așa-numitele busole politice sau busole electorale s-au dovedit a fi, până acum, printre instrumentele de comunicare politică a căror acomodare în online a fost de-a dreptul spectaculoasă – ce-i drept după ce începuseră să facă niscaiva carieră în offline. Busolele politice apar de obicei în perioada campaniilor electorale și reprezintă, de fapt, platforme online care pot fi accesate gratuit de către orice utilizator. După ce răspunde unui număr de câteva întrebări privind diferite teme politice relevante, platforma îi oferă utilizatorului o imagine personalizată a modului în care se raportează la pozițiile politice ale partidelor care concurează în alegeri. Astfel de busole atrag frecvent un număr mare de utilizatori în tot mai multe țări, democrații cu state vechi. Iar busolele pot reflecta realitatea politică de la alegerile locale, parlamentare, prezidențiale sau chiar europarlamentare. Una dintre busolele dezvoltate cu ocazia alegerilor din 2009 pentru legislativul european a atras aproape un milion de utilizatori. Dar pe lângă faptul că sunt, fără îndoială, compatibile cu democrația digitală, busolele politice reușesc spectaculosul: demonstrează că, în ciuda polarizării pe care democrația digitală o întreține, acestea pot reprezenta un spațiu de întâlnire a celor mai variate opinii, nu de puține ori chiar incompatibile. De aceea, astfel de instrumente – produse ale inovării sociale – sunt un câștig cert pentru democrația digitală, atât timp cât respectă o metodologie acceptată științific privind selectarea temelor, plasarea în spectrul ideologic al concurenților politici și scalarea. Dincolo de utilitatea lor imediată și de spectaculosul competiției electorale pe care o reflectă, busolele politice pot reprezenta instrumente de implicare a cetățenilor în dezvoltarea de politici publice care să adreseze o anumită problemă relevantă pentru comunitate, cu potențialul de a fi plasate, astfel, la conjuncția dintre instituțional și comunitar.
La ce ajută un astfel de instrument? Nu are pretenția de a oferi predicții privind alegerile, dar ajută utilizatorii să se orienteze în raport cu exercițiul electoral la care sunt chemați, să se autoevalueze privind preferințele valorice. Este, în fond, și un instrument de educație politică.
Dezvoltarea busolelor politice în România (ca de altfel peste tot în Europa Răsăriteană) nu a devenit, încă, un reflex. Dar suntem pe drumul cel bun. În mai puțin de o săptămână – cât a funcționat în România – busola electorală care permitea românilor să se transpună în postura unui alegător american și să-și compare opiniile cu cele ale lui Donald Trump și Joe Biden a atras peste 10.000 de utilizatori. Busola realizată în 2016 pentru alegerile parlamentare din România a stârnit interesul a peste 50.000 de alegători români – record absolut pentru țara noastră raportat la proiectele similare de până la acel moment. Anul acesta, aceeași echipă de la de Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, în colaborare cu Centrul Cultural și Academic Olandez, Centrul de Cercetare în Comunicare și Inovare Socială și institutul Kieskompas din Amsterdam (Olanda fiind o țară cu tradiție în utilizarea acestor busole) lansează o nouă busolă electorală care permite oricărui utilizator din România să își compare percepția asupra unor teme precum pandemia, migrația, Uniunea Europeană, educația, egalitatea de gen etc. cu programele partidelor care concurează în alegeri.
"...este important să existe busole care să ne orienteze către ceea ce rămâne important în democrație – fie ea în offline sau în online. "
Busola electorală de anul acesta, la fel ca cele de până acum, reprezintă o nouă încercare de a da coerență dezbaterii politice din România, mutând centrul de dezbatere politică dinspre personalitatea actorilor politici înspre teme relevante pentru societate, care persistă dincolo de simpatii sau antipatii politice pentru unul sau altul dintre candidați sau partide. Totodată, astfel de proiecte permit realizarea unor cercetări științifice aprofundate asupra electoratului care nu se manifestă în offline decât cu ocazia alegerilor, dar care, cu toate acestea, rămâne esențial pentru supraviețuirea democrației – având în vedere potențialul de comunicare pe care îl are în online.
Astăzi, când nu doar imaginile sunt în mișcare (așa cum prevedea Edison), ci întreaga lume cu ale sale valori cu tot, e important să existe busole care să ne orienteze către ceea ce rămâne important în democrație – fie ea în offline sau în online. Într-o lume tot mai complexă, va fi nevoie de astfel de instrumente care să contribuie la eficientizarea comunicării. Democrația digitală va fi, fără îndoială, o lume a busolelor politice.
Link-ul de acccesare a busolei electorale: https://busolaelectorala.ro
lasă un comentariu