Viitorul industriei de film: cu toate cinematografele închise, toate privirile sunt ațintite asupra streaming-ului
Viitorul industriei de film: cu toate cinematografele închise, toate privirile sunt ațintite asupra streaming-ului

Viitorul industriei de film: cu toate cinematografele închise, toate privirile sunt ațintite asupra streaming-ului

Viitorul industriei de film

mod citire
timp de citire: 10 min

Miliarde de dolari au fost alocați în producții de filme de tip blockbuster care au fost finalizate, dar nu pot fi lansate deoarece cinematografele s-au închis datorită restricțiilor COVID-19 la nivel global. Studiourile sunt acum presate să recupereze o parte din costuri, lansând filmele respective pe micul ecran, adesea prin propriile servicii de streaming. Acest lucru poate afecta în mod negativ și mai ales pe un timp îndelungat distribuția de film și viitorul experienței cinematografice.

Industria cinematografică este o industrie foarte mare la nivel mondial, filmele blockbuster costând mult peste 100 de milioane de dolari. S-a preconizat că industria în sine va atinge 50 de miliarde de dolari până la sfârșitul anului 2020. Acest lucru nu se va mai întâmpla acum. Criza actuală a redus box office-ul american la zero și, totuși, emisiunile TV primesc cele mai bune rating-uri din ultimii ani. Oare acest lucru marchează dispariția cinematografelor, așa cum le știm?

''SUA este doar a treia cea mai mare piață cinematografică după China și India...''

Economia producției de film

 

Majoritatea oamenilor se gândesc la economia filmului prin prisma bugetului publicat și veniturilor acumulate, dar aceste două valori ascund o imagine financiară mult mai complexă. Industria cinematografică este o industrie foarte complexă, unde filmele ajung să coste mult mai mult decât bugetele pe care le au. Nu este ieșit din comun ca bugetul de marketing pentru un film blockbuster să fie echivalent cu costul realizării unui întreg alt film. Dacă ne uităm cât costă publicitatea pe timpul celei mai scumpe emisiuni TV din lume, American Superbowl, o mare parte din reclamele redate în timpul Superbowl-ului sunt defapt trailere pentru filme. Acest lucru se întâmplă din dorința de a avea un venit foarte mare în primul weekend de la lansarea filmului. Într-un mod similar, cinematografele păstrează o mare parte din prețul biletului de film pe care îl plătești, deși marea parte a profitului lor reprezintă vânzările de la candy bar. Industria se bazează pe încasările de la cinematografe, dar studiourile obțin venituri semnificative și din vânzări digitale, streaming și televiziune.

SUA este doar a treia cea mai mare piață cinematografică după China și India, dar impactul pe care îl poate avea un nou film lansat ce devine un hit poate ridica foarte mult nivelul încasărilor, inclusiv cele online.

În mod normal, în SUA, studiourile de filme fac cel mai mult profit pe timpul verii. 40% din veniturile anuale ale studiourilor provin din filme lansate între lunile mai și august. Putem spune că respectivul sezon este acum distrus. Toate producțiile mari care urmau să fie lansate, de la Top Gun: Maverick, la WonderWoman 1984 și Black Widow, au fost amânate până la sfârșitul anului sau chiar anul viitor. Aceste filme au costat sute de milioane de dolari. De exemplu, se spune că Mulan a costat între 290 - 300 milioane dolari, iar acesta a fost anulat chiar luna trecută când a început să fie arătat presei. Cu volumul mare de capital blocat în aceste filme terminate, este o presiune enormă pentru a le aduce în cinematografe, dar asta numai dacă publicul se va ivi. Când China și-a deschis recent cinematografele, publicul a fost reticent să se întoarcă, dar oricum guvernul le-a închis din nou, la scurt timp.

Viitorul industriei de film: cu toate cinematografele închise, toate privirile sunt ațintite asupra streaming-ului
Viitorul industriei de film: cu toate cinematografele închise, toate privirile sunt ațintite asupra streaming-ului

Perioada de lansare se schimbă

 

Până de curând, lansarea de filme blockbuster direct prin streaming video nu a fost o opțiune viabilă, pierderile putând fi enorme datorită faptului ca nu mulți ar mai fi mers la cinema pentru lansare. Doar filmele care nu erau considerate prea reușite ajungeau să fie lansate devreme pe platformele de streaming, iar nimeni nu își dorește ca filmul lor să fie considerat un eșec. Mai mult decât atât, exista o regulă de distribuție care dictează o perioadă determinată de la premiera unui film în cinematografe până la momentul în care filmul poate fi lansat pe platformele de streaming sau poate fi descărcat. Profiturile proprietarilor de cinematografe depind de prezență și, prin urmare, beneficiază de pe urma acestei reguli.

Dar durata acestei perioade de lansare a fost sub multă presiune de ani de zile, în special cu pierderea vânzărilor de DVD-uri. Și totuși, prăbușirea în totalitate a acestei perioade ar fi fost de neconceput până acum două luni. Dar lansările simultane în cinematografe și pe platformele de streaming oferă avantaje atât consumatorilor, cât și serviciilor de streaming care nu au obligația de a publica statisticile privind succesul sau eșecul vreunui film, dar asta nu a fost destul pentru a prăbuși embargoul perioadei de lansare.

Lanțurile de cinematografe sunt acum întunecate și închise, și din păcate nu se filmează producții noi în acest moment, fie că vorbim de seriale, emisiuni TV sau filme de lung metraj. Platourile de filmare sunt goale, iar companiile de postproducție și efecte vizuale se luptă să creeze diferite producții pe calculator, extrem de complexe, personalul lor lucrând de acasă. Există o serie de producții care au fost deja filmate, dar din păcate acestea se vor termina în curând.

Viitorul industriei de film: cu toate cinematografele închise, toate privirile sunt ațintite asupra streaming-ului
Viitorul industriei de film: cu toate cinematografele închise, toate privirile sunt ațintite asupra streaming-ului

Toți ochii sunt pe micul ecran

 

În același timp, industria televiziunii se confruntă cu o problemă excepțional de complexă. Principala atracție a televiziunii o reprezintă sporturile si emisiunile, care din păcate nu se mai filmează în această perioadă. Sporturile profesionale s-au oprit, iar Housewives of Bravo și Bachelors trebuie să se lupte între ele fără ajutorul echipajelor de filmare, transformându-se astfel în emisiuni oarecare.

Însă în lipsa ocupației, publicul urmărește mult mai mult televizorul și oamenii au obiceiul de a căuta orice motiv pentru a se amuza și de a uita de plictiseală. Unele emisiuni TV episodice, care încă mai au de lansat câteva episoade noi, văd o creștere de peste 20-30% în numărul de persoane care urmăresc emisiunea, reprezentând milioane de ochi noi, neavând nici un fel de competiție, în afară de jocurile online (care au crescut la rândul lor dramatic).

Și în timp ce „Network TV” este bazat pe emisiuni și sport, serviciile de streaming nu sunt, fiind compuse din seriale, comedii și drame. Din acest motiv, Disney, cu oferta Disney +, precum și alți giganți se trezesc cu tot mai mulți utilizatori si urmăritori, neavând concurență, dar având o selecție mare de filme premium, în timp ce furnizorii de tip „Pay TV”, precum Foxtel, au pierderi majore.

Numai Disney deține filme Marvel precum Black Widow, Mulan și noi potențiale francize, precum Jungle Cruise cu „The Rock”, Dwayne Johnson – care este probabil cea mai profitabilă vedetă internațională de cinema în prezent. Producătorii sunt sub o enormă presiune de a debloca milioane sau chiar miliarde de capital de producție, în speța filmelor deja terminate, dar nelansate. Ne putem aștepta ca ceva sau cineva să cedeze până la urmă, iar astfel vom vedea aceste producții pe micile ecrane cât de curând.

 

Cinematografele – un lucru de domeniul trecutului?

 

În ceea ce privește cinematografele, viitorul este în ceață, neclar. Pe măsură ce criza continuă, putem deveni martori la o prăbușire a  ferestrei teatrale, care, la rândul său, ar conduce la lichidarea multor lanțuri de cinema deja supuse stresului si presiunii. Ar putea provoca un efect de domino, iar serile la cinema pe care le știm atât de bine ar putea dispărea precum faxurile și cabinele telefonice. Este foarte plauzibil acum că una dintre marile victime ale COVID-19 să fie însuși experiența vizionării unui film la cinematograf cu floricelele în mână...

 

Aceast articol face parte dintr-o serie de informații legate de Coronavirus (COVID-19) și impactul acestuia asupra afacerilor și a fost preluat cu acordul Sydney Business Insights.

lasă un comentariu